Cine a fost Ramana Maharshi

Ramana s-a născut în 1879, lîngă Madurai, Tamilnadu. Pe nume Venkataraman, era al doilea din 3 fii. Nu era prea atras de cursurile şcolare şi suferea de somnambulism. El relata ulterior cum era dus de mînă de copii, necăjit de aceştia cu diferite glume fără ca să ştie nimic, continuînd să doarmă adînc. Adeseori i se spunea în glumă Kumbhakarna, după personajul din Ramayana care a dormit adînc luni de zile. Contrar aşteptărilor, Ramana nu era deloc înclinat spre viaţa religioasă.

În vara lui 1896, Ramana a avut o experienţă a morţii iminente despre care vorbeşte el însuşi. El s-a lăsat în voia stării induse de obsesia morţii şi astfel a trăit experienţa sinelui etern. Această experienţă, fără cauze aparente, i-a modificat radical cursul vieţii.

Treptat, îi apare o farcinaţie stranie pentru numele Arunachala. La vîrsta de 16 ani, Ramana află că există acest loc Arunachala (numele oraşului este de fapt Tiruvanamalai).

Aflat la sfîrşitul liceului, Ramana are un conflict cu fratele său mai mare legat de prestaţiile şcolare. Pedepsit de acesta să facă exerciţii, renunţă brusc şi se hotărăşte să părăsească casa familiei şi să plece definitiv la Arunachala. Citise o carte despre maeştrii din Tamil şi acest lucru i-a întărit şi mai mult decizia de a pleca.

La 17 ani, Ramana a plecat la Arunachala, unde a ajuns după 4 zile de călătorie. A renunţat la însemnele castei sale adoptînd poziţia renunţării la cele lumeşti şi a mers direct la templul local. Era decis să rămînă acolo pentru totdeauna.

Următorii 10 ani i-a petrecut trăind în templu şi peşteri, meditînd, adoptînd tăcerea totală, şi indiferenţa faţă de lume şi lumesc. Căuta locurile cele mai retrase pentru a nu fi tulburat de mulţime. Este cunoscut sub numele de Brahma Swami şi treptat reputaţia începe să-i crească. Apar primii discipoli cu care comunică prin scris şi care îi aduc primele cărţi spirituale.

Ulterior renunţă la atitudinea ascetică, la tăcere şi începe să ducă o viaţă normală în ashramul creat chiar pe locul în care medita. Mulţi oameni veneau să-l viziteze, din India şi din alte ţări, întrebîndu-l diverse - de la probleme religoase, la cele de viaţă de zi cu zi. Ca o anecdotă, la un moment dat o femeie din înalta societate indiană l-a rugat să-i confirme că poate vedea morţii şi îi poate arăta şi ei. În opinia ei aceasta era puterea unui swami. Ramana, rîzînd, i-a spus că el este swami, dar că nu are această putere.

Ramana vorbeşte tot mai des de metoda (auto)interogării ( atma vichara) ca singură cale spre cunoaşterea sinelui etern. El nu arată deloc gust pentru practicile yoga. Unui vizitator care i-a arătat un procedeu (asana) i-a răspuns, comic, că exerciţiul e bun ca relaxare după cîteva ore de meditaţie intensă.

Ramana le propune tuturor, în felurite feluri, să se întrebe "Cine sînt eu" pentru a realiza natura lor divină. Dar întrebarea nu trebuie să primească un răspuns intelectual de genul "eu sînt cutare, am atîţia ani şi profesez cutare meserie etc." Întrebarea e, mai degrabă, pretextul unei reflecţii conştiente asupra esenţei care se află dincolo de cuvinte, de eul empiric. Astfel, individul află pentru prima oară că în spatele reprezentărilor verbale despre sine se află sinele etern, Cunoscătorul din doctrina yoga a lui Patanjali.

Ramana arată foarte mare interes pentru vieţuitoarele din ashram, pentru tot ce e viu. El crede că o atitudine egală faţă de tot ce este viu e semnul realizării esenţei spirituale. La un moment dat l-a certat pe un vizitator pentru că a cules toate florile unui arbust fără să se gîndească şi la arbust, la nevoia lui de a avea flori. Sau a luat apărarea unei bătrîne care a fost îndepărtată de discipoli pentru că nu a respectat ritualul oferirii, şi s-a apropiat prea mult de el, povestindu-le cum a participat ea şi fiii ei la ridicarea adăpostului său pentru meditaţie.

Ramana era interesat de viaţa socială şi politică şi în general afişa o atitudine foarte amuzată şi veselă, disponibilă.

Foarte multe exemple publicate în diverse lucrări de vizitatorii săi atestă profuinda umanitate şi înţelegere de care dădea dovadă, ca şi un fel de indiferenţă şi non-ataşament care l-au marcat pentru totdeauna. Paul Brunton nu a ezitat să aducă în discuţie detaşarea nativă a lui Ramana atunci cînd a sugerat că în ashram lucrurile nu se petreceau întotdeauna cum ar fi trebuit.

Ramana s-a îmbolnăvit de cancer şi la îngrijorarea discipolilor săi cum că îi va părăsi, el a răspuns: "Nu plec nicăieri, unde aş putea pleca? Voi sta aici pe vecie."

A murit în aprilie 1950, în poziţia lotusului.

• Mai citeşte:
  => Brunton despre Ramana
  
  => Carl Jung despre Ramana

Guru | Citate | Legături | Forum

Resurse | Contact

Copyright 2023. Ramana Maharshi